À bout de souffle (Jean-Luc Godard, 1960)
Un film care a impus atât un stil propriu și conturat al regizorului, cât și tehnici noi, experimentale care au marcat un punct de cotitură în cinematografie.
City Lights (Charles Chaplin, 1931)
În egală măsură film cu puternic mesaj social şi romanţă tristă, turnat într-un mod aparte, cu un Chaplin întrecându-se pe sine, City Lights este o creaţie memorabilă a cinematografiei.
Du rififi chez les hommes (Jules Dassin, 1955)
Un punct de reper în cinematografia universală, un film ca un diamant: valoarea lui artistică nu se va diminua niciodată.
Metropolis (Fritz Lang, 1927)
Film de avangardă pentru epoca sa, ficţiune îmbinând ingenios problematica socială şi cea religioasă, Metropolis poartă cinefilul printr-o Apocalipsă robotizată, pentru a ajunge în cele din urmă la deznodământul pe care umanitatea îl mai aşteaptă şi azi.
To Have and Have Not (Howard Hawks, 1944)
Un clasic al cinematografiei cu o greutate dată în primul rând de legendele fabuloase care însoțesc apariția filmului în 1944.
Det Sjunde Inseglet (Ingmar Bergman, 1957)
Unul dintre cele mai filosofice şi mai şocante filme ale lui Bergman, cu o scenă unică în istoria cinematografiei: Omul jucând şah cu Moartea.
Apocalypse Now (Francis Ford Coppola, 1979)
Trecând de la conflictele psihologice la realitatea brută, Apocalypse Now este o realizare care te îndeamnă la reflecţie, iar confruntarea finală dintre Willard şi Kurtz este colosală, printre cele mai reuşite duete din istoria filmului.
My Left Foot (Jim Sheridan, 1989)
Jim Sheridan construiește mai mult decât o biografie dramatică ce ar aluneca în tragism, prin îmbinarea cinismului irlandez și a spiritului rebel popular.
Knife in the Water (Roman Polanski, 1962)
Regizorul polonez debutează riscant: un thriller plin de suspans care oferă ocazia unui studiu de personaj aprofundat.
Vidas Secas (Nelson Pereira dos Santos, 1963)
Personajele lui Pereira dos Santos nu par oameni vii, ci suflete secate de viața din ele care rătăcesc aproape oarbe pe drumul lor prin Iad.
Kind Hearts and Coronets (Robert Hamer, 1949)
Un repertoriu de replici ironic, ritmat, aflat în concordanță cu nuanțele de gri ale imaginii vizuale, redat într-un mod natural, de efect.
Journal d’un curé de campagne (Robert Bresson, 1951)
“Ce contează? Totul este har” sunt cuvintele cu care eroul filmului părăseşte această lume după un lung şir de suferinţe, dar mai ales după la fel de multe confruntări spirituale.
Viridiana (Luis Buñuel, 1961)
Un film a cărui complexitate se relevă treptat şi ridică nu numai probleme de morală şi de existenţă, dar chiar filosofice, transcendentale, cu iz ezoteric.
Fanny och Alexander (Ingmar Bergman, 1982)
O incursiune profundă în majoritatea temelor abordate de Bergman.
Aguirre, der Zorn Gottes (Werner Herzog, 1972)
O poveste despre lupta unui om cu sine însuşi în care ar fi existat măreţie dacă n-ar fi fost dublată de putreziciune, orgoliu şi laşitate.
El ángel exterminador (Luis Buñuel, 1962)
Buñuel abordează unele dintre temele sale favorite de film: moravurile decadente şi nimicnicia umană, într-un mod extrem de original.