Possession (Andrzej Zulawski, 1981)
Un film care nu poate fi încadrat în categoriile tradiţionale, în care spectatorul va fi cu siguranță pierdut pe culoarele disperării prin care trec personajele.
The Rite (Mikael Håfström, 2011)
O experienţă cinematografică unică, de neuitat, apelând în egală măsură la impact vizual, simbolistică şi tradiţii etnografice.
The Ward (John Carpenter, 2010)
Un thriller/film de mister cu tentă horror realizat profesionist, într-un decor perfect adecvat genului şi cu o coloană sonoră de excepţie.
Outer Space (Peter Tscherkassky, 1999)
Scurtmetraj terifiant, hipnotic, cu o muzică de fundal excelent aleasă, dar cu o desfăşurare neclară şi cu un scenariu perfectibil, Outer Space a intrat totuşi în istoria filmelor scurte de groază.
Nightbreed (Clive Barker, 1990)
Clive Barker ştie să dozeze perfect elementele de thriller, horror şi mister în această poveste supranaturală, astfel încât să fie accesibilă pentru gusturi cât mai variate.
Calvaire (Fabrice du Welz, 2004)
Un film despre nebunie, despre rătăcirea minţii şi despre absurd – în acelaşi timp şi o parabolă asupra repetării sacrificiului cristic, asumat de artist.
Little Joe (Jessica Hausner, 2019)
Un film despre probleme de conştiinţă şi un experiment scăpat de sub control – premise extrem de ofertante, dar exploatate artistic la un nivel relativ scăzut.
Dead Ringers (David Cronenberg, 1988)
Despre capacitatea de a transforma pasiunea pentru nebulosul psihic în producții cinematografice exploratoare, reflective.
Ôdishon (Takashi Miike, 1999)
O peliculă bizară, care îmbină romantismul cu sadismul şi împinge lucrurile la extrem; un labirint întunecat creat de unul dintre maeştrii genului horror, Takashi Miike.
One Cut of The Dead (Shin’ichirô Ueda, 2017)
O realizare originală, un horror atipic ce îmbină cu succes groaza şi comedia şi devoalează câteva din secretele realizării unui film.
Under the Skin (Jonathan Glazer, 2013)
O explorare a umanului definit prin fragilitate carnală și instabilitate emoțională sau poate doar o reinterpretare a repetitivelor filme SF.
Taxidermia (György Pálfi, 2006)
Regizorul maghiar reuşeşte să supună spectatorul la diverse suplicii vizuale, olfactive şi nu numai.
Moebius (Kim Ki-duk, 2013)
Un film care poate fi considerat curajos, în care Ki-duk preferă să exploreze tenebrele psihicului uman.
White God (Kornél Mundruczó, 2014)
Un film impresionant, complex, o parabolă a societății actuale cu accent pe diviziunea puterilor.
Thelma (Joachim Trier, 2017)
Povestea atracţiei dintre Thelma şi Anja, chiar dacă nu e conformă cu regulile morale îndeobşte acceptate de societate, nu e pusă în scenă cu ostentaţie.