Un film care relatează, întocmai ca jurnalul de știri ce i-a servit ca sursă de inspirație, o întâmplare nefericită al cărei final este speculat fără așezarea vreunei amprente artistice.
Pornind de la o știre, difuzată de stații TV care își propun să imprime cu orice preț senzaționalul tuturor tragediilor sau crimelor, Nicolae Constantin Tănase regizează și scrie scenariul lui Cap și Pajură, imaginând ultimele ore din viața unui tânăr. După Lumea e a mea (2015), următorul lungmetraj al lui Tănase a fost așteptat cu interes, în sensul unui produs cinematografic evoluat față de precedentul proiect. Doar că, de această dată, rezultatul scontat de Tănase este departe de experiența oferită de filmul anterior.
Laurențiu (Alex Călin) este un tânăr care descoperă că iubita fratelui său mai mare nu este deloc atât de fidelă pe cât pare. Aceasta acceptă inclusiv avansurile sexuale ale lui Laurențiu, viitorul ei cumnat. Scârbit de propria descoperire, simțindu-se nevoit să își pună fratele în gardă, Laurențiu decide să se îmbete într-un club de mâna a doua, unde DJ-ul acceptă să ruleze aproape la infinit o anumită melodie pe care Laurențiu o preferă. După ce maneaua care dă titlul filmului rulează obsesiv de vreo 10 ori, un alt petrecăreț al clubului, la fel de beat ca și Laurențiu, îi reproșează acestuia că a monopolizat audiția de manele și, urmare a schimbului de replici, îl lovește puternic cu o sticlă în cap. În ciuda sfaturilor ambulanțierilor, cărora Laurențiu le permite doar să îl bandajeze, refuzând internarea pentru investigații amănunțite, tânărul pleacă acasă. Din acest moment, filmul se dedică exclusiv prezentării agoniei lui Laurențiu căruia traumatismul cerebral și consecințele acestuia, mult mai grave decât aparențele, ajung progresiv, cu simptome din ce în ce mai clare, să îi determine moartea.
Din punct de vedere cinematografic, exploatarea agoniei ultimelor ore de viață ale muribundului este bogată, imprimă tensiune și este înfățișată, fără îndoială, veridic. Interpretarea unei partituri interesante, dar deloc generoase, îi permite lui Alex Călin să se achite în mod corect de sarcinile sale. Calitățile peliculei se cam opresc aici.
În primul rând, din punct de vedere artistic, nu orice tragedie sau crimă poate să fie susceptibilă prin detaliile sale, autor, victimă, circumstanțe, cauze ori efecte de a fi transformată într-un scenariu de film. În lipsa unei radiografii a unui fenomen social într-o epocă sau spațiu, fără recrudescența unui fenomen, fără exploatarea adâncimii unui context particular ori a detaliilor extraordinare ale unei morți care șochează prin motiv, cruzime, mister ori alte asemenea elemente generatoare de poveste, scenariul lui Cap și Pajură nu face decât să relateze, întocmai ca jurnalul de știri ce i-a servit ca sursă de inspirație, o întâmplare nefericită al cărei final este speculat fără așezarea vreunei amprente artistice.
În al doilea rând, structura filmului a fost diluată, aproape până la faza de plictis, cu secvențe lungi, repetitive, inutile, menite exclusiv să extindă durata peliculei până la statutul de lungmetraj. Scenariul ar fi fost mult mai ușor de adaptat pentru un scurtmetraj, cu o construcție în jur de 20 de minute care ar fi conferit în primul rând avantajul evitării plictisirii excesive a spectatorului.
În al treilea rând, se naște întrebarea: Care este menirea turnării unui asemenea film? Ce mesaj transmite către public? Care este încărcătura artistică pe care o receptează spectatorul pentru a pleca din sala de cinematograf mai relaxat, mai instruit sau captivat? Regizorul a vorbit public, în câteva rânduri, despre filmul său, punctând interesul peliculei în stimularea empatiei, învingerea nepăsării și eradicarea prejudecăților. Este dificil să manifești empatie, ca spectator de cinema și nu numai, pentru un personaj care este învins de propriile greșeli, de abuzul de alcool ori de alegerea unui anturaj îndoielnic. Cât privește nepăsarea, echipajul de ambulanță îi acordă primul ajutor și îl sfătuiește să accepte internarea pentru a fi monitorizat de medici. Acel echipaj nu putea face mai mult împotriva voinței unui pacient lucid. Nepăsarea este doar a protagonistului pentru el însuși. Discuția despre prejudecăți cu privire la manele, cântăreții de manele, publicul acestui gen muzical nu poate fi acceptată atât timp cât, dacă regizorul chiar și-a propus să supună atenției spectatorului această direcție a prejudecăților (probabil nefondate) ale multora, nu a reușit decât să îi convingă pe adversarii acestei culturi că au dreptate.
Regie: Nicolae Constantin Tanase
Scenariu: Raluca Manescu, Nicolae Constantin Tanase
Actori: Alex Calin, Iulia Ciochina
Unde poate fi vizionat Cap şi Pajură:
