Blue Jasmine (Woody Allen, 2013)

Un film aparent banal, dar cu personaje ataşante şi cu un fir narativ care te ţine captiv de la început până la sfârşit.

recenzie de film Blue Jasmine, Woody Allen

Cred că am amânat vreo două luni vizionarea acestui film al lui Woody Allen. Văzând numai trailer-ul, îmi părea o poveste obosită, banală, cu multă vorbărie fără sens. Singura atracție erau personajele simpatico-nervoase, cu care regizorul ne-a obișnuit de-a lungul anilor. Și, surpriză, e mai mult de-atât! În rolul lui Jasmine, Cate Blanchett te lasă cu un singur cuvânt pe buze: bravo! Povestea ei este un episod ce poate fi rupt din orice societate aristocrată, unde aerul de superioritate este semnătura omului care vrea să iasă în evidență cu ceva. Succesul lui Jasmine pornește de la mentalitatea: ”But that’s all history boys, I met someone, I’m a new person”.

Woody Allen are curajul de a vorbi despre femeile care mizează pe frumusețe și minciunele pentru a se îmbogăți. Vorbește despre acele femei cu statut social ce poate fi pus sub semnul întrebării în orice moment. Pentru Jasmine contează pe cine cunoști, nu cine ești cu adevărat!
Adevărul este ignorat din răsputeri, chiar dacă stârnește grave procese de conștiință. Pentru unii oameni, aparențele reprezintă un stil de viață. Atunci când cineva pune degetul pe rană, adevărul nu mai poate fi ascuns.
Folosind comparațiile, regizorul împarte taberele. Nu spune așa da – așa nu ! Pur și simplu subliniază contrastul dintre alegeri și consecințe. Jasmine este femeia bogată și stilată, mândră de realizările altuia. Soțul ei are câteva afaceri dubioase, dar știe să-i cumpere bijuterii în timp ce o înșală cu cine nimerește. Sora lui Jasmine trăiește cu un bărbat simplu, un mecanic ce miroase a vaselină și spune verde în față celor pe care nu-i suportă. Cele două lumi (bogații şi săracii) intră în contact în momentul în care Jasmine este la ananghie și are nevoie de ajutorul surorii. 

Firul narativ, șerpuit, cu flash-uri trecut-prezent, te ține captiv de la început și până la sfârșit. Vrei să știi de ce-urile personajelor, iar ele îți sunt dezvăluite progresiv.
Finalul mi s-a părut puțin exagerat. Oamenii ca Jasmine par puternici din exterior, capabili să se agațe mereu de câte o soluție-minune. Se pare că lupta pentru salvarea aparențelor poate fi epuizantă. De fapt, când cineva vorbește singur, ori a băut prea mult, ori se află într-o altă lume.

Regie: Woody Allen

Scenariu: Woody Allen

Actori: Cate Blanchett, Joy Carlin, Richard Conti, Alec Baldwin