Dualitatea omului şi sacrificiul artistic printr-o poveste având ca fundal o reprezentaţie de balet. O parabolă despre bine şi rău, perfecţiune în artă şi interferarea realului cu imaginarul.
Poate că, la vremea respectivă, n-am aşteptat niciodată cu atâta emoţie şi interes un film precum Black Swan, iar speranţele să-mi fie împlinite într-o asemenea măsură. A mai fost Agora (2009) lui Amenabar, dar rezultatul nu m-a impresionat chiar atât de mult.
Se spune că pentru a atinge perfecţiunea în artă, sau pentru a te apropia de limita de sus a cunoaşterii, trebuie să fii şi demonic întrucâtva. Să combini albul şi negrul, să sari dintr-o extremă în alta, să-ţi dai frâu liber instinctelor. Să joci atât partitura imaculată, cât şi pe cea pasională. Exact asta i se cere tinerei Nina (Natalie Portman), de a interpreta ambele lebede, deşi în tot scenariul se amestecă cumva şi o pasiune personală a realizatorului spectacolului. Însă alegerea Ninei pentru rolul principal poate avea şi semnificaţia de „pact cu diavolul”, ceea ce regizorul ne sugerează încă de la început, prin scena visului.
Indubitabil, cheia filmului poate fi găsită în chiar această secvenţă de debut: balerina costumată în alb (Lebăda albă) execută un dans, apoi pe scenă intră o siluetă întunecată, care încearcă să se insinueze, să pună stăpânire pe ea.
Este vorba, desigur, despre existenţa contrariilor, aceleaşi de la începuturile lumii. Această scenă care i-a apărut eroinei iniţial în vis o va urmări pe tot parcursul desfăşurării acţiunii, când planurile real şi imaginar se vor interfera de mai multe ori, împingând-o aproape către nebunie.
Intrigile şi invidiile din cadrul companiei de balet îşi pun o amprentă nedorită asupra a ceea ce ar fi trebuit să primeze: promovarea artei autentice şi mulţumirea spectatorului.
Adevărata provocare din cariera Ninei, selectată pentru o punere în scenă nouă a „Lacului lebedelor”, va fi să întruchipeze ambele personaje ale basmului, atât Lebăda Albă, cât şi Lebăda Neagră. Nu reuşeşte din prima încercare, dar acesta va deveni ţelul ei principal.
Darren Aronofsky dă din plin dovada talentului său, simbolizând perfect dualitatea omului şi sacrificiul artistic prin această minunată poveste având ca fundal o reprezentaţie de balet. Singurul lucru pe care i l-aş reproşa ar fi referirile explicite şi de multe ori deranjante la sex, ca şi scena de amor, mai mult sau mai puţin imaginară, dar prezentată destul de explicit, dintre Nina şi Lily, care par mai curând deplasate în ansamblul filmului, deşi o tuşă de erotism era necesară.
Natalie Portman este senzaţională – îşi merită într-adevăr Oscarul şi Globul de Aur pentru felul natural şi convingător în care acoperă o paletă extrem de variată de emoţii. Este, pe rând, inocentă, ingenuă, timidă, traumatizată, ambiţioasă, frustrată, dezamăgită, cuprinsă de melancolie, plină de lacrimi, păcătoasă – la fel de bine interpretat. Remarcabil faptul că deseori în această fabulă modernă (este evident o parabolă) fanteziile şi imaginarul invadează realitatea într-un mod bizar.
Directorul companiei, Thomas Leroy (interpretat de Vincent Cassel, de asemenea inspirat ales în distribuţie), încearcă să o pregătească pe Nina pentru dublul său rol, dar şi să o seducă. Pe alocuri, relaţia Thomas-Nina seamănă destul de mult cu cea dintre Terence Fletcher (J.K. Simmons) şi Andrew Neyman (Miles Teller), din Whiplash (2014), regizat de Damien Chazelle, având ca deviză obţinerea de artă pură, cu orice sacrificiu.
Halucinaţiile Ninei simbolizează faptul că lupta se dădea nu numai undeva la graniţa dintre cele două lumi, a Binelui şi a Răului, ce se interferau, dar şi în ea însăşi.
De altfel, finalul arată că đedublarea Ninei era una simbolică, iar crima pe care crede la un moment dat că a comis-o se transformă într-o armă îndreptată asupra ei – intrase prea mult în rol şi acest lucru o goleşte de energie, poate şi de viaţă.
Morala este că dacă te laşi dominat de orgoliul de a fi mereu primul şi cel mai bun, totul se va răsfrânge asupra ta şi va deveni scăldat în sânge, şi vei obţine, poate, premiul, în urma unui pact cu Întunericul pe care l-ai semnat aproape fără să ştii. Desigur că finalul mai sugerează şi faptul că atingerea perfecţiunii implică sacrificiul de sine.
Remarcabil scris, pus în scenă şi interpretat, iar elementul-surpriză din final este excelent ales.
Regie: Darren Aronofsky
Scenariu: Mark Heyman, Andres Heinz, John J. McLaughlin
Actori: Natalie Portman, Mila Kunis, Vincent Cassel
Unde poate fi vizionat Black Swan:
