Un film care merită văzut atât pentru satira cu care sunt prezentate activitățile cotidiene sau politice, dar și pentru doza filosofică din spatele dialogurilor.
Adaptare a romanului cu același nume, scris de Jerzy Kosinski, Being There este o minunată satiră filosofică. Personajul principal, Chance (Peter Sellers), cândva un anonim, devine persoana cu cei mai mulți admiratori, influențați unul de celălalt, ca într-un joc de domino. Romanul polonezului a fost acuzat de plagiat, însă de dragul ideii, mă voi rezuma la esența acestui împrumut intelectual.
Chance, un bărbat trecut de prima tinerețe, consumă televiziune pe pâine. Aceasta este viața cu care s-a obișnuit, dar și realitatea în care-și duce existența: trăiește în exclusivitate prin a privi. Printre altele, misiunea lui este să aibă grijă de grădina casei, fiindu-i dedicat trup și suflet. Aceasta pare să fie singura activitate în care interacționează cu lumea materială, în rest trăind și imitând ceea ce vede la TV.
Locuia cu un bătrân avocat, ale cărui haine scumpe și resurse materiale îi erau la dispoziție, în schimbul serviciilor de grădinărit. Locuia, pentru că într-o bună zi îi este servită vestea că bătrânul a murit. Chance o primește cu seninătate și schimbă programul, fără a vărsa vreo lacrimă. Nimic din ceea ce se întâmplă în afara televizorului nu-i clintește echilibrul.
Fiind forțat de circumstanțe să evacueze casa, respectiv lumea în care s-a format, Chance pleacă la drum cu o simplă telecomandă în buzunar, fiind surprins mai departe că acel obiect începe să devină nefolositor. Va insista să-l folosească, deoarece schimbarea programului se face doar la nivel vizual/mental, acțiunea nefiind oprită sau schimbată, sprijinind liberul arbitru al celor implicați.
În mod miraculos, este accidentat la genunchi de către un șofer ce conducea o limuzină. O cunoaște astfel pe frumoasa Eve Rand (Shirley MacLaine) și ajunge la impresionantul castel cu spital privat al celui care deținea limuzina, Ben Rand (Melvyn Douglas). În camera lui, evident, Chance se conectează imediat la televizor, aceasta fiindu-i principala grijă.
Întâmplarea face că numele lui este înțeles greșit, Chauncey Gardiner, dar nu este deranjat prea tare de confuzia creată și nici nu intervine în a face corecții. Felul în care-l numesc oamenii contează prea puțin, dacă ei așa doresc să-l cheme. (Mai cunoaștem cumva vreun personaj din istoria omenirii, căruia nu-i pasă cum este numit de către oameni?)
Deși stilul de comunicare este plin de franchețe, reușește să inducă un lanț de conotații metaforice în dialogurile cu cei din jur, atât Eve cât și bătrânul Ben (bolnav, pe ultima sută de metri) fiind fascinați de înțelepciunea lui Chance. Reușește să-i seducă prin simplitate, eleganță și curajul de a spune lucrurilor pe nume, caracteristici pe care societatea modernă este nevoită să le evite în anumite circumstanțe. Ajunge astfel să-l influențeze pe Ben în afaceri și să-l cunoască în persoană pe președintele Americii (actorul Jack Warden), căruia-i spune că este mai scund în realitate decât la TV.
Cum era de așteptat, după interacțiunea cu acești oameni influenți, Chance este asaltat de către jurnaliști, oferindu-le cele mai echilibrate răspunsuri. Intrigați de acest personaj, presa și președintele încearcă să-i afle trecutul, dar se pare că acest om nu a lăsat nicio urmă pe nicăieri, fiind imposibil de detectat pe radarul societății.
Asistăm la câteva scene de-a dreptul amuzante, în care Chance este tras în jocurile seducției, evident ca parte pasivă, regizorul arătând că de fapt nimeni nu-l poate scoate din setările în care se află, nefiind influențat cu nimic. Influența este unilaterală, Chance fiind astfel capabil să rămână mereu același, ca și cum ar fi complet.
Nefiind astfel disponibil din punct de vedere emoțional pentru cei de dincolo, ca și cum ar trăi într-o altă lume, absorbit de ea dar neatins de latura fizică, atunci când este în aceeași încăpere cu moartea, alege să iasă din tablou, aflându-se la polul opus în acest spectru existențial.
Poate că Chance este singurul care poate să iasă efectiv din televizor și să-și continue drumul sau filmul, cu pace și demnitate, având mereu grijă de orice vlăstar al vieții, Fiind Acolo în permanență, în acel loc în care totul curge ciclic, în care regenerarea spiritului este un fenomen conștient și necesar. Așa am interpretat scena finală, nu voi dezvălui mai departe ce se întâmplă acolo.
Filmul merită văzut atât pentru satira cu care sunt prezentate activitățile cotidiene sau politice, dar și pentru doza filosofică din spatele dialogurilor. Las în final discursul cu care l-a cucerit într-un mod perplex pe președintele Americii: În grădină, creșterea are sezonul ei. Prima dată vin primăvara și vara iar apoi avem toamna și iarna. Apoi vin din nou primăvara și vara. Poate fi creștere economică sau orice fel de creștere. Asta depinde de alegerea privitorului.
Regie: Hal Ashby
Scenariu: Jerzy Kosinski
Actori: Peter Sellers, Shirley MacLaine, Melvyn Douglas
Unde poate fi vizionat Being There:
