Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Radu Jude, 2021)

Un film de observație socială profundă, realizat subtil, sub pretextul satirei ascuțite ori a caricaturii distonante.

recenzie de film romanesc Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Radu Jude

O profesoară apreciată de liceu bucureștean cu pretenții este pusă într-o situație deloc confortabilă: o filmare pornografică realizată împreună cu soțul ei în timpul unei partide de sex domestic ajunge pe internet, la dispoziția oricui interesat să vizioneze un asemenea material. Desigur, primii care cotrobăie în mediul online și descoperă filmulețul profesoarei sunt propriii săi elevi. Apoi, este rândul părinților lor să fie sesizați cu insolenta noutate. Se organizează o ședință cu părinții în cadrul căreia profesoara va trebui să dea explicații și va fi somată să își dea demisia. Părinții scandalizați vor pedeapsa supremă în acest caz de extremă abatere de la norme și moralitate: ruinarea carierei și a reputației protagonistei-profesoare. 

Un asemenea subiect nu putea fi ratat tocmai de Radu Jude, cel care nu s-a ferit niciodată să abordeze subiecte tabu, incomode sau sensibile. După filme care au sondat profunzimi istorice ale României, cu inspectarea unor teme extrem de complexe precum Holocaustul, sclavia romilor sau represiunea comunistă, Jude alege să facă uz de scenariul actual al lui Babardeală… pentru a conduce filmul într-o zonă a cinematografului de observație socială profundă, realizat subtil, sub pretextul satirei ascuțite ori a caricaturii distonante. Astfel de alegeri temerare au plasat filmele lui Jude într-o sferă a părerilor divergente și a dezbaterilor aprinse în contradictoriu.

Babardeală… are o structură atipică: un prolog și trei părți. Ultima parte conține trei finaluri alternative. 
Prologul este cel care dezvăluie spectatorului într-un mod explicit filmulețul care declanșează conflictul: o femeie (care se va dovedi a fi Emi, profesoara), face sex cu soțul ei. Cadrele sunt filmate în stilul homemade porn, complet necenzurate și constituie un veritabil semnal de alarmă pentru publicul pudibond: urmează un film care nu cunoaște noțiuni de cenzură sau de autocenzură. Semnalul de alarmă este util și pentru publicul familiarizat cu profunzimea lui Jude. Urmează un film altfel, un produs cinematografic arthouse, care reclamă analiză și provoacă la introspecție. 
Partea întâi este absolut memorabilă vizual: cu beneficiul imaginii semnate de Marius Panduru, Jude filmează Bucureștiul. Pare banal. Dar nu e. Emi este în așteptarea ședinței cu părinții, după devoalarea publică a filmulețului intim. Face câteva drumuri prin orașul aglomerat, îmbâcsit și carantinat din pricina coronavirusului. Toată lumea poartă masca, trivialitatea limbajului străzii este extremă, dar reală, Bucureștiul dezvăluie eclectismul său oribil, coloristica dezordonată și cetățenii aproape abrutizați, robotizați, dar capabili oricând de o mârlănie. 
Surprinzător este stilul aproape documentaristic în care Jude surprinde imaginea Bucureștiului, ambient pe care nu îl tratează ca pe un decor, ci ca pe un personaj în sine. Cu beneficiul cadrelor panoramice insistente care surprind un angrenaj de oameni banali, străzi aglomerate haotic și blocuri de o banalitate dezolantă, Jude devoalează cu o naturalețe frapantă monstrul viu, personajul capabil să nască mentalitățile strâmbe, frustrările, ipocrizia, misoginia și parvenitismul care vor fi relevate explicit în partea a III-a. Un oraș în pragul iminent al unei apocalipse auto-provocate, un monstru, cum spuneam, în care nu te aștepți să surprinzi într-un cadru anume o plantă vie, verde, care crește din crăpătura asfaltului. Radu Jude însuși spunea într-un interviu că “Am vrut ca filmul ăsta să fie foarte local şi sunt de părere că forme de artă precum filmul, literatura ar putea fi locale şi pot beneficia de pe urma acestui fapt – cu cât sunt mai locale, cu atât mai universale pot fi”. 
Partea a II-a este un veritabil intermezzo non-narativ, în așteptarea ședinței cu părinții și a confruntării inerente. Montajul constituie un dicționar care derulează vizual 71 de termeni, fiecare având nota sa explicativă. 
Partea a III-a va opune individul societății din care face parte și căreia trebuie să îi dea seamă pentru faptele sale. Refuzul lui Emi de asumare a unei vinovății clare și impardonabile, necedarea sa în fața presiunii părinților erijați în complet de judecată vor devoala secvențe caricaturale țipătoare, la propriu și la figurat. Prețioșii părinți, cunoscători de adevăr absolut, purtând cu toții o robă invizibilă de judecător, vor oscila în discurs și atitudine între absurd și confuz, între comic și patetic, încercând un linșaj al profesoarei în numele unei justiții pe care ei au fabricat-o și numai ei o înțeleg. 

Poate tocmai subiectul sensibil abordat în scenariu și confruntarea publicului autohton cu propriile sale frustrări sunt cele care nasc atâtea dezbateri pudibonde și care nu fac altceva până la urmă decât să obtureze o privire obiectivă asupra materialului filmat, montat și proiectat pe ecran. Cu atenția disipată către diatribele pornite de veritabila cruciadă moralizatoare a lui Jude, spectatorul rămâne ancorat în obscenul secvențelor deocheate și în burlescul și frivolul spectacol de la ședința cu părinții. Este nevoie de o minte deloc obtuză pentru a decela ironia fină pe care Jude a inserat-o minuțios în fiecare minut al acestei ultime părți. 
Poate pentru toate aceste motive Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câştigat Ursul de Aur la cea de-a 71-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Regie: Radu Jude

Scenariu: Radu Jude

Actori: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Nicodim Ungureanu, Andi Vasluianu, Alexandru Potocean

Portrait de la jeune fille en feu Previous post Portrait de la jeune fille en feu (Céline Sciamma, 2019)
Dimineața care nu se va sfârși Next post Dimineața care nu se va sfârși (Ciprian Mega, 2016)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!