Un film românesc care nu reușește să spună decât o poveste aridă despre un personaj sterp.
Regia și scenariul filmului îi aparțin Anei Lungu și reprezintă debutul său în lungmetraj.
Povestea este lipsită de o intrigă conturată: Cristiana (Elena Popa), o tânără de 30 de ani, provine dintr-o familie de oameni cumsecade căreia nu îi lipsește mai nimic și care a încercat să ofere copilului lor o educație corectă. Cristiana studiază pentru lucrarea de doctorat, iar timpul rămas îl împarte cu cei doi prieteni ai săi, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon). Din când în când, se întâlnește cu un bărbat însurat (Emilian Oprea) cu care are o relație aproape exclusiv sexuală. Rămasă singură în apartamentul părinților după mutarea acestora într-o casă nouă, Cristiana încearcă să redecoreze apartamentul, își dorește un câine și se bucură de o libertate mai mare.
Într-un film minimalist, cu dialoguri simpliste, așa cum este Autoportretul unei fete cuminți, ar fi fost nevoie de un studiu profund de personaj. Cu toate acestea, personajul central este rudimentar schițat, iar cele secundare, aproape deloc exploatate, se află într-o interacțiune banală cu protagonista, necontribuind cu nimic la dezvoltarea profilului acesteia. Chiar în pofida puținelor minute ale filmului, spectatorul ar fi avut pretenția ca personajul principal să parcurgă un drum, să traverseze o etapă, să aibă o anumită traiectorie în poveste sau în propria sa existență. Din nefericire, așa ceva nu se întâmplă. Cristiana rămâne neschimbată pe toată durata celor 81 de minute ale peliculei. Ea nu încearcă să facă mare lucru (poate doar să își cumpere un câine pe care îl dorește, dar nu și-l permite). Cristiana este totuși plasată în fața unor schimbări pe care nu și le asumă, dar pe care le dorește la nivel declarativ. Pentru a evolua, ea ar trebui să iasă din zona sa de confort, alimentată în continuare intensiv de părinți. Poate îi lipsește curajul? Poate nu se acceptă pe ea însăși? Poate fuge de responsabilitate? La aceste întrebări, filmul nu oferă pârghiile de interpretare pentru descifrarea corectă a personajului ori a mesajului.
După traversarea plată a celor câteva secvențe din scenariu, Cristiana se complace în situația ei și asta o face să fie un personaj stagnant, plictisitor. De altfel, nu cred că stările Cristianei sunt reprezentative pentru tinerii de 30 de ani, psihologia ei nefiind una adecvată vârstei pe care o are. Ea pare mai degrabă o neadaptată, o singuratică, aflată într-o adolescență târzie, într-o zonă de profundă nesiguranță, captivă a incertitudinilor și neasumării de sine, blocată între adolescență și maturitate, într-o zonă care, până la urmă, îi place sau îi convine. Personajul central este convențional, clișeistic și expus într-o manieră statică, aproape de banal.
Filmului îi lipsește explorarea sau studiul imposibilității Cristianei de a adera la o viață normală. Așa cum este el dezvăluit, personajul indică un anumit soi de suferință cronicizată, însă această stare ajunge diluată la spectator din pricina unei insistențe de neînțeles pe elemente care amintesc exclusiv de lipsa de viziune, de perspective și de voință ale personajului.
Nici finalul filmului nu surprinde. Autoportretul unei fete cuminți nu reușește să spună decât o poveste aridă despre un personaj sterp, care nu stârnește multe reacții spectatorului și care nu își propune să alunece nici spre o latură satirică și nici către genul comediei negre.
Regie: Ana Lungu
Scenariu: Ana Lungu
Actori: Elena Popa, Emilian Oprea, Andrei Enache
Unde poate fi vizionat Autoportretul unei fete cuminți:
