L’enfer (Claude Chabrol, 1995)
O poveste plină de mister, pasiune şi mai ales de nebunie, cu un ”sans fin” afişat la sfârşit.
O poveste plină de mister, pasiune şi mai ales de nebunie, cu un ”sans fin” afişat la sfârşit.
O dramă a înstrăinării, suferinţei şi geloziei, pe un fundal minimalist, dar care trimite la sensuri mult mai complexe.
Povestea unei iubiri imposibile, a unui tabu cu referiri la mitul lui Orfeu şi al Euridicei – pictură, pasiune, artă, mister, într-o regie de excepţie.
Periplu tragicomic într-o lume dominată de automatizare şi inechităţi sociale, Modern Times este o odă adusă libertăţii individuale şi ultimul film în care Chaplin a interpretat rolul vagabondului.
Împletire a imaginarului cu fantasicul, basm gotic şi satiră socială, musical de vis şi recital hipnotic, Annette întruneşte toate premisele pentru a deveni un film-cult al ultimilor ani.
Într-un melanj bizar de comedie şi dramă, savuros în ansamblu, cu personaje pitoreşti, Dupontel are o singură ţintă: societatea, pe care o parodiază neîncetat.
O punere în scenă sofisticată, cu dialoguri care fascinează prin complexitate şi rafinament şi relevă resurse nebănuite ale cinema-ului românesc.
O dramă doar la început minimalistă, care se transformă, pe parcurs, într-un film tulburător despre viaţă, moarte şi suferinţă, posibilă alegorie despre Paradisul pierdut.