O parabolă pentru întreaga societate românească a anilor ’80 în care tandemul Papadopol – Postelnicu este excelent.
Scris și regizat de Andrei Cohn, Arest este o dramă care își plasează povestea în perioada anilor ’80 ai României comuniste, o poveste extrem de reală, chiar dacă folosește personaje fictive.
Arhitectul Dinu Neagu (Alexandru Papadopol), un intelectual bucureștean, este ridicat de lângă familia sa de către organele Securității, fără nicio explicație și fără să aibă vreo vinovăție aparentă, numai pentru a fi aruncat în arestul Miliției. Rămas fără idee despre ceea ce i se întâmplă, văduvit de drepturi și lipsit de apărare, Dinu Neagu își întâlnește colegul de celulă, Vali (Iulian Postelnicu), un infractor de drept comun condamnat, care se va transforma în torționarul său, cu scopul de a smulge cu price preț o confesiune scrisă sau orală, o recunoaștere a unei vinovații neștiute a arhitectului.
Cele două personaje antagonice sunt excelent creionate și interpretate. Dinu Neagu este un intelectual ca oricare altul, un individ șters, mai degrabă fricos, fără tentații de dizidență și care se ferește să exprime păreri politice. Știind că nu are ce să își reproșeze, consideră că ancheta nu poate conduce nicăieri și că eliberarea sa este obligatorie și se va dispune degrabă, naivitatea împiedicându-l să înțeleagă proporțiile reale ale situației în care se află: sistemul opresiv nu crede în prezumția de nevinovăție și nici măcar în noțiunea de nevinovăție însăși, în vremuri în care simpla lecturare a cărților interzise este suficientă pentru a trimite un om în spatele gratiilor.
Dinu Neagu este un personaj decent și face eforturi susținute să își mențină educația. Pentru el, violența fizică este o extremă inacceptabilă și nu schițează niciun gest prin care să se protejeze împotriva violenței.
La extrema opusă se află personajul Vali. Iulian Postelnicu a demonstrat că poate să ofere în fața camerei o interpretare absolut specială construind un alt Vali, personajul straniu și sinistru din filmul lui Radu Muntean Un etaj mai jos (2015). Și de această dată Postelnicu își demonstrează versatilitatea, interpretând credibil partitura care i s-a încredințat. Vali este un torționar autentic, deloc deranjat de violență, deși nu pare a apela la bătaie cu o plăcere sadică. El își asumă rolul primit de la anchetatorii securității urmărind beneficiile personale: o micșorare a propriei pedepse. Vali provine dintr-un mediu complet diferit față de victima sa, un mediu în care ostilitatea este o chestiune care ține de supraviețuirea individului. Extrem de locvace și cunoscător de muzică rock, Cioran sau Eminescu, Vali se joacă de-a șorecele și pisica cu colegul de cameră cu o abilitate proprie anchetatorilor veritabili ai securității: îl abuzează intens verbal, psihic și fizic pe Dinu. Vali deține o eficiență formidabilă de a se transforma dintr-un interlocutor jovial dintr-o discuție banală într-un psihopat autentic care impune traume emoționale și corporale greu de suportat pentru victima sa. Treptat, întregul mecanism de autoapărare a lui Dinu se va prăbuși, demnitatea sa va fi pierdută și naivul arhitect va ajunge în situația de a face ceea ce nu a crezut ca va fi posibil vreodată.
Scenariul este liniar, cu dialoguri excelent scrise, extrem de veridice și adaptate perfect locului și timpului. Interpretarea celor doi protagoniști este asigurată cu brio de tandemul Papadopol – Postelnicu a căror interpretare ”duce” tot greul peliculei. Filmat ireproșabil, cu o scenografie minimală, aproape exclusiv în interiorul celulei, Arest putea fi la fel de bine o piesă de teatru. Deși camera de filmat menține o poziție obiectivă, detașată, spectatorul nu se poate elibera de presiunea formidabilă a fiecărui moment. Anumite secvențe se vor dovedi greu de privit pentru unii spectatori, deși aceștia nu sunt expuși, din fericire, la o prezentare vădită a violențelor fizice ori a detaliilor grafice sângeroase. Intenția regizorului a fost de a transmite spectatorului un anumit tip de presiune impusă exclusiv din perspectiva psihologică a confruntării celor doi protagoniști si a colapsului gradual al personajului Dinu.
Camera de arest poate fi o parabolă pentru întreaga societate românească a anilor ’80, în vreme ce mesajul absurd și trist al filmului poate servi atât ca pildă pentru generațiile tinere cât și ca memento pentru acestea, cu speranța că lucruri asemănătoare nu se vor mai putea petrece niciodată.
Regie: Andrei Cohn
Scenariu: Andrei Cohn, Alex Negoescu
Actori: Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu
Unde poate fi vizionat Arest:
