Ce este tinerețea? Un vis. Ce este dragostea? Puterea visului. (Kierkegaard)
După excelentul The Hunt (2012), regizorul Thomas Vinterberg lucrează din nou cu actorul său preferat. De această dată, renunță la nuanțele sumbre și teribile ale filmului anterior, îl distribuie pe Mads Mikkelsen tot în rol de profesor și creează o tragicomedie la fel de valoroasă.
Pentru că un psihiatru norvegian lansase o teorie conform căreia organismul uman are de la naștere un deficit de alcool de 0,05 % și că această cantitate este nu numai necesară, dar și benefică funcționării optime a individului, un grup de patru profesori de liceu decid să testeze ei înșiși această teorie și să studieze rezultatele obținute.
Profesorul de filosofie Nikolaj (Magnus Millang), cel de muzică Peter (Lars Ranthe), antrenorul de fotbal Tommy (Thomas Bo Larsen) și Martin (Mads Mikkelsen), profesorul de istorie, resimt lipsa de satisfacții oferite de viața anostă pe care o duc, se simt obosiți, plictisiți și ajung să își considere profesia de dascăl ca pe o apăsătoare rutină.
În special Martin este cel mai afectat de ceea ce pare a fi criza vârstei a doua; demoralizat, el pare că se luptă din răsputeri să mențină un fragil echilibru în viața lui. Lipsit complet de vitalitate, prins într-o căsnicie aproape eșuată din care lipsește comunicarea, lui Martin nimic nu îi mai stârneste pasiunea. Aproape afectat la nivel fizic de propriul colaps, Martin își petrece zilele în sala de clasă predând istoria fără chef, unor elevi gălăgioși, neinteresați de materia lui și pe care profesorul i-a scăpat demult din mână.
Experimentul începe, cu reguli stricte stabilite de către participanți. Nu vor consuma alcool decât până la limita concentrației de 0,05 %, niciodată după ora 8 seara sau în timpul weekend-ului. Cel mai important este să se afle sub influența alcoolului atunci când sunt la școală. Da, la școală, în timpul orelor. Profesorii vor testa cu predilecție rezultatele benefice ale aportului „necesar” de alcool în organism atunci când își desfășoară activitatea didactică. Astfel, vor putea observa dacă apetența lor pentru propriile materii, interacțiunea cu elevii lor și deschiderea în abordarea problemelor de rutină vor fi optimizate si dacă „subiecții” studiului își vor regăsi pasiunea și forța tinereții.
Pentru Martin, experimentul are implicații mai adânci. El speră ca, odată reactivată apetența lui pentru viață, școală și familie, să își poată resuscita mariajul viciat de rutină și tăcere, să își apropie copiii înstrăinați și să redevină profesorul ambițios care fusese.
Vinterberg folosește intriga pentru a realiza un studiu individual al personajelor sale. Ele sunt complex conturate, au vieți și firi diferite, însă sunt legate de prietenia lor și de angoasele și depresiile comune. Experimentul însuși, abordat de fiecare dintre profesori din motive și scopuri diferite, va afecta viața acestora în mod diferit. Experimentul va genera rezultate surprinzătoare, dar odată ce vor progresa, profesorii vor fi nevoiți să confrunte inevitabilele consecințe dramatice și ale demersului lor.
Vinterberg consolidează filmul cu două colaborări de forță.
Pe de o parte, regizorul îl are la dispoziție pe Mikkelsen, un actor de calibru mare care este constant impecabil în rolurile sale. Aproape rigid la început, personajul său pare să aibă suferințe viscerale. Treptat, el se transformă cu o naturalețe debordantă, redescoperind vitalitatea pe care o credea uitată. În ritm din ce în ce mai alert, Mikkelsen își conduce personajul în mod credibil și maiestuos până la secvențele finale: retrăind câteva clipe din tinerețea sa uitată în care fusese dansator, Martin oferă elevilor săi un dans spectaculos, însoțit de o euforie provocată de ceva mai mult decât alcoolul însuși: de bucuria de a retrăi viața așa cum se cuvine.
Pe de altă parte, regizorul colaborează cu directorul de imagine Sturla Brandth Grøvlen, pentru a dărui peliculei un limbaj vizual răspicat, care dublează aproape fiecare replică a actorilor. Perfect corespondentă fiecărei stări și trăiri traversate de personaje, imaginea este fascinantă mai ales în momentele consumului de alcool: camera devine la fel de instabilă ca subiectul filmat și oscilează în a oferi cadre mai largi și mai strânse, mișcate, care sugerează balansul nesigur al beției.
Another Round ar fi putut cu ușurință să alunece în genul comediei și să fie o realizare derizorie dacă Vinterberg nu ar fi avut capacitatea de a aborda un subiect aparent facil dintr-o perspectivă și într-o manieră care lasă spectatorul pur și simplu să își dorească Încă un rând. De cinema autentic.
Regie: Thomas Vinterberg
Scenariu: Thomas Vinterberg, Tobias Lindholm
Actori: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Magnus Millang
Unde poate fi vizionat Another Round: