An Approximation of their Barbarous Manners (Christian Serritiello, 2020)

Un scurtmetraj dens, provocator, cu personaje desprinse parcă din unele scene ale lui Buñuel, mai degrabă groteşti, o privire necenzurată aruncată asupra omului şi un final eliberator.

recenzie de film An Approximation of their Barbarous Manners

Bruce Glover, care apare în debutul scurtmetrajului şi puţin către final, este un actor american bine cunoscut pentru rolurile sale în Chinatown, de Roman Polanski, şi portretizarea lui Mr. Wint în filmul din seria James Bond Diamonds are Forever.

”Cine este această frumuseţe care merge în apropiere”?, se întreabă el, apoi cadrele ne arată o mulţime de oameni, într-o încăpere, în oraşul Tangier (Maroc), pe ritmurile unor muzici tradiţionale.
Chipurile personajelor exprimă curiozitate, veselie, îngrijorare… iar camera trece cu repeziciune de la unul la celălalt.
Veţi vedea şi o inedită secvenţă cu turnarea ceaiului din ceainic în ceşti într-un mod original – sigur, nu e chiar un ritual al ceaiului, dar e ceva original şi amuzant.
Imaginile de la ”prima zi de filmări” sunt, la fel, un pic amuzante, un pic în succesiune aleatorie, ceea ce le conferă un plus de veridicitate.
Apoi, unele dintre personaje dau scurte replici în faţa camerei, improvizând, încercând să-şi facă un mic portret ad-hoc, să spună ceva relevant despre ele însele.
Râsetele care urmează sunt oarecum groteşti, amintesc de unele dintre personajele filmate în alb-negru ale lui Buñuel.
De fapt, pe măsură ce scurtmetrajul avansează, se accentuează senzaţia de grotesc, de grobianism al unor personaje, care par a da un test de moralitate superioară, pe care îl pică însă (element ce se poate lesne identifica în titlul acestui short).

An Approximation of their Barbarous Manners este ca o privire lucidă aruncată din exterior asupra unei micro-lumi dezorientate şi parţial decadente, o portretizare a omului modern aşa cum este el, fără ”fard”.
Dansul şi muzica din scenele dinspre final vin ca o eliberare de tensiunea anterioară, sunt o alternativă pozitivă, plină de viaţă la micro-universul prezentat anterior, aparent fără ieşire.
Este un dans, interpretat de două personaje, un bărbat şi o femeie, al triumfului vieţii, uşor senzual, cu o tuşă de erotism decent prezentat, dar şi exuberant, eliberator.
L-am interpretat ca pe o soluţie (inspirată) a regizorului, o rezolvare neaşteptată, plăcută pentru spectator, a conflictelor anterioare.

Regie: Christian Serritiello

Scenariu: Christian Serritiello

Actori: Bruce Glover, Dulcie Smart, Scott Coffey

Previous post The Ward (John Carpenter, 2010)
Next post Ion Dichiseanu (1933-2021)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!