American Beauty (Sam Mendes, 1999)

Tragicomedie, satiră și film despre tabuuri, pelicula lui Mendes abundă în scene care ar putea să șocheze, dar și în dedesubturi psihologice și portretizări de personaje care o fac o realizare aparte.

recenzie de film American Beauty

”Numele meu este Lester Burnham. Ăsta este cartierul meu… Asta este strada mea… Asta este viața mea. Am 42 de ani. În mai puțin de un an, voi fi mort”.
Încă de la aceste enunțuri sarcastice din debut, înțelegem că avem de-a face cu un personaj (Kevin Spacey) care traversează o criză profundă. În căutarea unei identități autentice, fiindcă cea schițată prin amintitele autoironii este una din start eșuată.
Soția, Carolyn (Annette Benning, foarte bună în rol) îl vede ca pe un ratat, dar, rămasă singură, nu are puterea de a-și învinge propriul sentiment de ratare. 
Eroul lui Mendes traversează o criză pe toate planurile: familială, personală, profesională. Care ar putea fi acel declic care să schimbe totul? Ei bine, uneori aceste ”soluții” vin de acolo de unde te aștepți mai puțin.

Încercând să îmbunătățească relația cu fiica sa, Lester (unul dintre rolurile remarcabile făcute de Spacey) merge la un meci de baschet la care aceasta apărea, împreună cu o prietenă, în echipa de majorete. Sedus pe loc de înfățișarea și dansul prietenei, Lester va găsi o evadare la fel de iluzorie ca și lumea în care trăia: alături de Angela Hayes (Mena Suvari) ar putea fi fericit… Acea fericire pe care viața de până atunci i-o interzisese.

Uneori găsim cele mai ilogice rezolvări ale crizei existențiale pe care o traversăm: unii își riscă toți banii la Loterie sau la pariuri sportive, alții își dau demisia, iar alții se îndrăgostesc de fete minore… Este ca și cum un arc ar fi fost întins prea mult timp și caută prilejul pentru a se destinde. Asta nu îl scutește, desigur, pe cel în cauză de doza de ridicol și de risc aferentă.

În tot acest timp, un individ bizar și singuratic, Ricky (Wes Bentley), se îndeletnicea cu a o filma pe Jane Burnham, fiica lui Lester (Thora Birch). Fiecare cu pasiunile și atracțiile lui… Însă același tip, care era vecin cu Jane, se va dovedi pe parcurs mai analitic și mai plin de sensibilitate decât ceilalți, căutând să găsească sensuri în micile și marile secvențe de viață pe care le înregistra…
Pentru ca tabloul să fie perfect, Angela era în căutarea unei cariere de fotomodel și nu se dădea în lături de la aventuri (sau cel puțin de la ideea de a le avea)…

De la un moment dat încolo, personajul lui Mendes seamănă întrucâtva cu cel interpretat de Michael Douglas în Falling Down: ajuns la pragul cel mai de jos, schimbă tactica: îi spune soției lucruri pe care nu i le mai spusese vreodată, trage la ”fiare” pentru a o cuceri pe Angela și îi înmânează superiorului o fișă completată cu câteva rânduri care, probabil, vor face deliciul spectatorului. Ca și replica: ”Brad, de 14 ani sunt o târfă pentru industria de reclame”.

Satiră evidentă, pelicula lui Sam Mendes are un mesaj care spune că niciodată individul nu își va depăși condiția cât timp este un produs tipic al societății din care face parte. Ești cineva dacă reușești în afaceri, unde e o lume în care supraviețuiesc doar ”rechinii”; trebuie să știi cu cine te împrietenești; toate fetele sunt dorite de toți ”masculii” pe care îi au în preajmă; în plus, în discuție toți folosesc zeci de clișee pentru a părea respectabili și onorabili, deși în realitate nu sunt… 
…În schimb, dacă tragi linie și aduni, vei constata că suferi de depresie. 

Este remarcabil, urmărind întreaga desfășurare a filmului, că nu este vorba doar despre frustrare și tabuuri sexuale, ci despre o întreagă galerie de personaje, portretizate diferit de regizor: Lester este inadaptatul care ”schimbă regulile” pe parcurs, Carolyn, soția neînțeleasă, ambițioasă și nevrotică, Jane, adolescenta puțin timidă, dar cu un sistem de valori bine definit, Angela, aventuriera conștientă de ”ravagiile” pe care le produce în rândul reprezentanților sexului opus, în sfârșit, Ricky, băiatul ciudat, cu oarecari tulburări de personalitate, însă inteligent și cu suflet bun.
Aceste tipologii diferite și realist redate ”țin” în spate filmul lui Mendes, care ar fi putut deveni, altfel, monoton, în pofida ideii generoase de la care pleacă. Studiindu-le, ai impresia că parcurgi niște lecții de viață.

Sfârșitul (veți vedea) va parafa un destin, dar nu va încheia propriu-zis povestea, care ar putea fi a oricăruia dintre noi. Tenta parodică ce apare la un moment dat este estompată de partea finală, mult mai gravă, mai dramatică. 
Un film remarcabil dacă îl privești în ansamblul său și nu te limitezi la o singură interpretare.

Regie: Sam Mendes

Scenariu: Alan Ball

Actori: Kevin Spacey, Annette Bening, Thora Birch, Wes Bentley, Mena Suvari

Unde poate fi vizionat American Beauty: