O poveste despre lupta unui om cu sine însuşi în care ar fi existat măreţie dacă n-ar fi fost dublată de putreziciune, orgoliu şi laşitate.
Ar fi interesant, privind prin prisma prezentului şi a discutabilelor premii acordate, să ne întoarcem puţin în timp să vedem ce fel de filme se făceau atunci. De exemplu, un film care NU a luat Oscarul, dar care poate l-ar fi meritat (sau măcar o nominalizare) a fost producţia lui Werner Herzog, Aguirre, mânia lui Dumnezeu (O: Aguirre, der Zorn Gottes).
Pictural şi obsesiv, ridicând numeroase probleme în ciuda firului narativ relativ simplu, filmul lui Herzog îl consider o capodoperă, unul care trebuie văzut de orice cinefil. Nu este vorba doar de lupta omului cu natura, ci de ceva mai important de atât: lupta omului cu sine însuşi, cu propria conştiinţă. Mi-a rămas de undeva formularea ”îndrăzneţii înving”. Da, desigur, îndrăzneţii, dar nu laşii. Nu cei bolnavi de orgoliu. Nu cei care îşi fac chip cioplit. Povestea lui Aguirre, cel ce s-a autointitulat ”Mânia lui Dumnezeu”, ar fi fost una cu adevărat măreaţă, ireproşabilă, dacă şi obiectivul său ar fi fost unul divin, dacă şi mijloacele folosite pentru atingerea lui ar fi fost corecte. Aguirre, însă, de la început se arată interesat numai de îmbogăţire şi de faimă şi recurge la orice mijloace pentru a-şi atinge scopul. Fără a vrea să aduc neapărat comentariul în zona credinţei, mă văd obligat să fac aceasta de faptul că cei care preluaseră puterea şi controlul expediţiei invocau mai mereu Sfânta Fecioară şi dreapta credinţă. Dar cu ce drept preluaseră controlul, cu ce drept voiau să îşi însuşească bogăţiile miticului El Dorado? Nu voi aminti decât cuvintele biblice, în care Iisus îi spune unui conducător al vremii care voia să-I decidă soarta: ”nu ai avea nicio putere asupra mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus”. Aşa şi cu Aguirre – povestea sa degenerează rapid în contrariul celor declarate: vitregiile naturii, săgeţile aborigenilor, bolile şi epuizarea îi decimează treptat efectivul, doar el rămânând – singur, muribund, epuizat – să declame ca un nebun că va cuceri teritorii şi se va îmbogăţi, că va fi mai mare chiar decât Cortes, că va întemeia o rasă pură. După cum spuneam, ar fi existat măreţie în povestea lui dacă n-ar fi fost dublată de putreziciune, de orgoliu, de laşitate (în eliminarea adversarilor).
Ireproşabil filmată şi interpretată (de majoritatea actorilor, nu doar de Klaus Kinski, care face un rol fabulos), pornind de la personaje reale şi de la jurnalul unui călugăr care a participat la expediţie, pelicula lui Herzog îmi va rămâne mult timp întipărită în memorie.
Regie: Werner Herzog
Scenariu: Werner Herzog
Actori: Klaus Kinski, Ruy Guerra, Helena Rojo
Unde poate fi vizionat Aguirre, der Zorn Gottes:
