O dramă de epocă, plină de romantism şi cu pasiuni mocnite, povestea unei iubiri imposibile, având ca laitmotiv inexorabilitatea trecerii timpului şi consecinţele pe care le implică aceasta asupra fericirii.
O dramă de epocă (scenariul şi regia Mircea Veroiu, după scrierile lui Garabet Ibrăileanu), Adela este povestea unei iubiri imposibile.
Ca de multe ori în astfel de cazuri, protagonistul este un intelectual, un personaj retras, solitar, greu de descifrat pentru cei din jur (în cazul de faţă doctorul Emil Codrescu, în interpretarea lui George Motoi).
La fel ca în Ciuleandra, pasiunea acestuia faţă de o tânără cu origini rustice va purta încă de la început stigmatul dorinţei irealizabile, al pasiunii interzise. În primul film, mediile din care proveneau cei doi erau antagonice, aici diferenţa de vârstă va fi cea care va decide.
Doar consecinţele vor fi mai puţin tragice, chiar dacă suferinţa şi neîmplinirea vor rămâne.
Reîntâlnirea cu trecutul va juca şi aici un rol important: e o reîntâlnire dorită, însă în acelaşi timp mistuitoare, generatoare de emoţii şi suferinţă.
Doctorul Codrescu revine în locurile natale, fiind găzduit de Raluca Mureşanu (Valeria Seciu). Reîntâlnirea cu Adela (Marina Procopie), pe care o cunoscuse când era fetiţă, îl va tulbura însă cel mai tare, fiindcă vor apărea fiorii pasiunii.
Apariţia lui Alec, fostul soţ al Adelei (căsătoria lor durase foarte puţin) este suficientă pentru a-i stârni gelozia lui Emil (de altfel, şi el spune că de câte ori se căsătoreşte o tânără frumoasă parcă se simte privat de ceva). Exact. Adela nu era a lui, şi poate nu va fi niciodată, dar în sinea lui o dorea, ar fi vrut să-i aparţină, şi nu suporta gândul de a fi sau de a fi fost a altcuiva.
Aici e şi partea deosebită a unei idile mai mult imaginare: totul e subînţeles, personajele se simt atrase reciproc, dar par a nu se întâlni niciodată, asemeni liniilor paralele.
Reîntâlnirea cu Tuliu, căruia Emil îi salvase viaţa, va fi prilej de discuţii şi de rememorări. Dar şi Raluca, mama Adelei, va vorbi despre fericirea trecută şi despre amintiri de demult.
Cadrele cu ploaia în mijlocul naturii sunt superbe şi trimit cu gândul la acea linişte, acea împăcare pe care eroii o căutau atât de mult, fără însă să o găsească.
”Singura salvare posibilă în amor rămâne absenţa”, îi spune Tuliu vechiului său prieten, intuind pasiunea irealizabilă pe care o nutrea acesta pentru Adela.
Adela este unul dintre cele mai sensibile şi romantice filme româneşti, cu decoruri impecabile şi un joc pe măsură al actorilor. Însă nu este o sensibilitate naivă, ci una care trece prin filtrul lucid al raţiunii: personajele vorbesc despre Schopenhauer şi Turgheniev sau despre ”Război şi pace”, îşi analizează trăirile, anticipează posibilele consecinţe.
Desigur, secvenţa cu oprirea pendulului simbolizează, în acest context, efemeritatea existenţei umane, chiar dacă iubirea i-ar putea oferi cheile eternităţii.
”Timpul care trece este cel mai mare duşman al nostru”, este o replică ce va întregi ansamblul.
Sfârşitul fericit din unele romane este văzut ca iluzoriu – şi contrazis de realitate, de viaţă.
Plecarea lui Emil, care va parafa ”despărţirea” de Adela (deşi nu fusese niciodată a lui, prin gesturi recunoaşte, chiar la sfârşit, că a iubit-o) va fi, astfel, o recunoaştere simbolică a triumfului acestui timp care trece în faţa aspiraţiilor celeste ale muritorilor.
Un sfârşit pe care poate spectatorul şi l-ar fi dorit altfel, dar care a fost anticipat de toate elementele strecurate de regizor pe tot parcursul peliculei.
Regie: Mircea Veroiu
Scenariu: Mircea Veroiu, Garabet Ibraileanu (roman)
Actori: George Motoi, Marina Procopie, Valeria Seciu
Unde poate fi vizionat Adela:
