4 simţuri şi jumătate (Raluca Răcean Gorgos, Ion Aramă, 2016)

„Lumea unui orb nu este noaptea pe care și-o imaginează oamenii”.

recenzie film romanesc 4 simturi si jumatate, Raluca Racean Gorgos, Ion Arama

Scurtmetrajul 4 simțuri și jumătate, în regia Ralucăi Răcean Gorgos și a lui Ion Aramă (care sunt și scenariști, alături de Ioan Antoci), este o incursiune în lumea nevăzătorilor care încă de la început propune o abordare specială (pelicula este deschisă de un citat din Borges: ”Lumea unui orb nu este noaptea pe care și-o imaginează oamenii”).

Domnul Grosu (Alexandru Repan) este un bătrân orb care înfruntă viața, marcat de această infirmitate. Extraordinar în rol, are mai multe secvențe memorabile, între care și cea în care atunci când cere bastonul parcă este un rege care solicită să-i fie dat sceptrul.
Doamna Grosu (Valeria Seciu, extrem de expresivă în rolul femeii apăsate de trecerea timpului, însingurată dar care nu abandona lupta), soția bătrânului, îi este alături în această încercare.
Cei doi formează un cuplu trist, aproape fără speranță, dar care își dorește să meargă înainte cu demnitate, înfruntând destinul care le fusese hărăzit.
Doamna Grosu era profesoară de limba franceză și o putem vedea predând noțiuni elementare unui elev.
Umorul fin de care aceasta dă dovadă, scenele casnice desfășurate pe fundalul sonor al unei vechi melodii franțuzești sugerează dragostea de viață, pofta de a trăi în pofida tuturor vicisitudinilor.

4 simțuri și jumătate nu este o poveste complicată, dar este o lecție de viață, o poveste despre suferință, înstrăinare și tărie de caracter excelent pusă în scenă.
Interioarele de epocă, gestul aparent banal al ștergerii prafului sau al aranjării garderobei, privirea pierdută a bătrânului sunt un melanj aparte pentru a crea un cadru care spune privitorului: da, viața există și trebuie să meargă înainte!
Dialogul cu o tânără care făcea un sondaj despre mărcile preferate de cafea este doar un pretext cinematografic pentru a pune față în față vechiul și noul, bătrânețea și tinerețea, conservatorismul și metodele moderne.
Bătrânul orb refuză propunerea fiicei, Irina (interpretată de Ozana Oancea), de a veni și a sta împreună cu ea. Fiica motivează că nu poate veni în fiecare zi în vizită, iar el răspunde că nu îi cere niciun sacrificiu și că preferă să-și ducă traiul în continuare la fel. Este un soi de demnitate a solitudinii, un fel de atitudine de samurai care refuză să capituleze și își asumă ducerea luptei până la capăt. Atitudine confirmată și de final, când bătrânul, aproape imperial, refuză să răspundă la ușă, deși zgomotul soneriei se face auzit insistent: el a ales deja, își va duce crucea, durerea și suferința până la capăt. 

Un scurtmetraj memorabil, excelent interpretat și pus în scenă. La finalul căruia am putea trage următoarea concluzie: Într-adevăr, lumea unui orb nu este noaptea pe care și-o imaginează oamenii. Este o noapte după care va urma un răsărit. Poate în viața aceasta – poate în cea viitoare.

Regie: Raluca Racean Gorgos, Ion Arama

Scenariu: Ioan Antoci, Raluca Racean Gorgos, Ion Arama

Actori: Alexandru Repan, Ozana Oancea, Valeria Seciu

Image